Pasionaţii de călătorii care au fost aduşi în România pentru a ne promova tara pe Instragram, Facebook sau YouTube, au avut parte şi de un tur cel puţin inedit prin Capitală.
După ce li s-au arătat zonele frumoase din oraş, au mers în cele de un ”pitoresc” aparte, cum ar fi Rahova, sau în cartierele în care clădirile istorice superbe contrastează brutal cu imobilele recent ridicate.
După ce au fost purtaţi prin locurile frumoase, influencerii, persoanele care postează pe reţelele de socializare imagini din călătoriile lor, au fost duşi în locuri unde nu prea calca picior de turist.
De pildă, în zona Rahova, din sectorul 5. “Sunt din India, sărăcia nu-mi este străină. Dar comparând cu India, cred că ei stau în condiţii mult mai bune”, a declarat un instagramer din India pentru stirileprotv.ro.
După ce au văzut aceste, dar şi alte părţi mai triste ale Bucureştiului, influencerii urmăriţi de milioane de oameni, au fost şocaţi de infrastructură şi starea jalnică a clădirilor istorice.
“Clădirile au nevoie de reparaţii. Sunt crăpate. La fel şi infrastructura are nevoie de reparaţii. Îmi vine să le repar cu mâna mea”
Totuşi, străinii au fost impresionaţi de oraş şi de cum se îmbraca femeile la nunţi.
“Sunt femei îmbrăcate în negru. Dar negrul este pentru decese, nu purtam negru la nunţi” , a declarat un alt influencer.